1. Ziarul Adevarul - 19 martie 2009
Second-hand - de la nevoie la stil de viaţă
Magazinele din România sunt departe de mania second-hand din Vest. De vină este mentalitatea. Pentru majoritatea românilor, a intra într-un magazin second-hand e o ruşine, pentru tot mai mulţi o nevoie, şi pentru prea puţini o pasiune…
De la necesitate la pasiune
Se întâmpla şi la noi, înainte de Revoluţie, când existau consignaţii, magazine cu lucruri mai vechi sau mai noi, româneşti sau aduse din afară. Oana Stănciulescu îşi aminteşte că mama ei a dus-o într-un astfel de magazin şi şi-a cumpărat o bluză în dungi, alb cu negru, pe care a purtat-o foarte mulţi ani.
„Atunci am deschis ochii”, spune ea. Acum are 30 de ani şi două magazine virtuale – unul cu haine, altul cu obiecte decorative pentru casă. În anii ’90, când au apărut primele second-hand-uri, românii erau reticenţi. „Cred că era mai mult o problemă de mentalitate: nu suntem chiar atât de săraci încât să ne luăm haine purtate”, povesteşte Stănciulescu.
În februarie anul trecut ea şi-a deschis propriul second-hand, în Rahova. Lua hainele de la depozitele din ţară, care cumpără en gros din străinătate, unde îmbrăcămintea şi încălţămintea sunt colectate de firme specializate. Dar a constatat că mulţi clienţi îşi luau haine pentru a le purta în casă, prin curte sau la piaţă. „Eu aveam acolo haine care chiar meritau preţuite, rochii foarte vechi, foarte bine lucrate, şi mă durea sufletul să văd că sunt luate drept capot de casă”, îşi aminteşte ea.
Stănciulescu şi-a mutat magazinul la Eroii Revoluţiei, apoi l-a închis, pentru că îi consuma prea mult timp. „M-am gândit să deschid un site în care să fac o selecţie foarte clară din hainele pe care le aveam”. Aşa a apărut haine-vintage.ro, unde vinde vintage – obiecte vestimentare realizate în perioada 1900 – 1960, retro, din anii ’70 şi ’80, şi second-hand (anii ’90). Acum are 800 de vizitatori pe zi şi circa 50 de clienţi stabili şi a deschis şi un site cu accesorii pentru casă. O face din pasiune – 90% din garderoba ei este alcătuită din haine second-hand – şi reuşeşte să şi trăiască din ce vinde… (Sandra Scarlat)
http://www.adevarul.ro/articole/second-hand-de-la-nevoie-la-stil-de-viata.html
2. Ziare.com - 19 aprilie 2009
Aur in noroi
Oana e atat de pasionata de vintage incat are chiar doua bloguri: Haine Vintage, pentru haine si accesorii, si Vintage House, pentru mobila, decoratiuni interioare si uneori opere de arta.
Are 30 de ani, este fosta ziarista, iar acum isi denumeste meseria “vintage treasure hunter” (vanator de comori vintage N.R.). Este printre putinele posesoare de blog, contactata de Ziare.com, care afirma ca traieste din banii obtinuti din aceasta pasiune. “Nu mi-am propus sa ma imbogatesc, ci doar sa pot trai din pasiunea mea pentru haine si decoratiuni vintage”, spune Oana.
Site-ul ei este printre putinele inscrise in trafic.ro, avand o medie de vizitatori saptamanali de 3.800. “Achizitionarea produselor este o munca aparte, care cere mult timp, atentie, efort, calatorii in tara sau in afara, vizitarea targurilor si depozitelor second hand. Practic, cauti aur in noroi. Postez zilnic produse pe cele doua site-uri si sunt printre singurii proprietari de magazine on-line care reuseste sa mentina aceasta ritmicitate”, sustine Oana. (Madalina Mitan)
http://www.ziare.com/Haine_din_cufarul_bunicii_de_vanzare_pe_Internet-724359.html
3. Ziarul Gandul - 21 aprilie 2009
Incepe perioada nuntilor. Intrebarea sezonului: “Cum sa port rochia altei mirese?Curentul vintage
Oana este proprietarea unui butic virtual care vinde haine vintage. De ceva vreme, însă, a scos şi ea la închiriat rochii de mireasă.
„În căutările mele am găsit un lot de rochii de mireasă superbe, toate făcute la Milano, Paris, New York, la case de modă celebre. Şi m-am gândit, uite ce idee! Decât să dai zeci de milioane pentru o singură seară, mai bine dai puţin şi ai şi de unde alege. Am cumpărat rochiile, le-am aranjat şi le-am pus pe site alături de hainele mele vintage. Sunt rochii superbe, modele care nu există în România”, povesteşte Oana.
Închirierea lor, însă, nu merge încă aşa cum ar dori. “Viitoarele mirese au în minte un model anume şi greu le convingi să facă excepţie. Plus că încă ne lovim de mentalitatea «cum să port eu rochia altei mirese?» Dar am avut destule cereri. Pentru vremurile actuale mi se pare o idee excelentă. Preţurile rochiilor de mireasă la noi pornesc de la 4-5 milioane şi ajung la 10-15 milioane. Iar pe piaţă le poţi găsi de la 20-30 până la 80-100 de milioane. De închiriat, preţurile variază între unu şi 3 milioane”, spune Oana, care de mai mulţi ani este o adevărată vânătoare de haine vintage.
“Am deschis mai întâi un magazin second-hand şi apoi l-am transformat în butic virtual. Acum îmi împart timpul între achiziţii, livrări, târguri. E o muncă destul de grea. Călătoresc mult în ţară şi în afară. Există depozite de haine second-hand şi în România, există târguri de vechituri. Nu ratez nimic. Doar că timpul e destul de limitat”, spune Oana, devenită acum expertă în ceea ce presupune vintage.
“În primul rând, trebuie să ţinem cont de definiţia vintage-ului. Hainele unor case de modă celebre, create între anii ‘20-’60. Ce a fost creat în ’70-’80 este deja retro. Iar tot ce e după ’80 este second-hand, teoretic. Pentru că în practică s-au amestecat şi tot ce e vechi a devenit vintage”, povesteşte Oana. Dacă peste hotare vintage este ultima modă, la noi există încă reticenţe. “Mulţi nu înţeleg şi nu acceptă să îmbrace ceva purtat. Preferă nou, curat, chiar şi de proastă calitate. Din păcate, încă mai lupt cu această mentalitate. Adică sunt mereu admirată pentru hainele pe care le port, dar când spun că le-am salvat de la un târg de vechituri, încă mai primesc dezaprobări. Asta pentru că am fost învăţaţi că cei mai tari se îmbracă din malluri, aia e treapta de sus”, spune Oana.
Treptat, însă, moda vintage prinde şi la noi. “Este deja un boom. Cunosc multe vedete care poartă hainele mele. Femei elegante, celebrităţi, care ar avea destui bani să cumpere magazine întregi. Pentru mine asta înseamnă mult. Şi nu e numai ideea de preţ mic, dar sunt haine de calitate foarte bună, croite impecabil, cu detalii care îţi atrag atenţia. Numai când vezi cât de bine s-au păstrat zeci de ani, înţelegi că merită să le cumperi”. (D.R.)
4. Prima TV - 31 mai 2009, 27 iunie 2009 - Targ Vintage Verde Cafe
http://www.primatv.ro/stiri-focus/moda-bunicii.html
http://www.primatv.ro/stiri-focus/dulapul-de-vacanta.html
5. casamea.ro - noiembrie 2009
http://www.casamea.ro/inspiratie/noutati/targuri/accesorii-de-la-targul-de-vintage-1655
http://www.casamea.ro/inspiratie/noutati/targuri/targuri-vintage-ocazie-pentru-cumparaturi-1731
6. ziarul gandul - februarie 2011
Afacerea cu haine vintage. Cum scormonesti in lazi de zestre dupa “diamante”
S-au împrietenit cu puricii, ştiu mai bine decât ar vrea ce este râia şi îşi petrec timpul prin cătune uitate de lume scormonind în lăzi vechi de zestre. Sunt vânătorii de haine vintage, modă care începe să câştige teren şi la noi
E ca şi cum acea fotografie veche - în care domnul serios în frac, cu joben şi ceas de buzunar pozează protector lângă ea, o doamnă în rochie înfoiată de mătase cu dantelă şi umbreluţă - şi-ar schimba culoarea şi timpul. Alb-negrul ar deveni colorat, iar cei doi ar trăi acum. Cam asta este imaginea curentului vintage.
Vintage-ul este o modă la modă în România. Înseamnă haine cât mai vechi, cu istorie. Un “1920″ este o comoară, un “1950″ este simbol de eleganţă, iar un “1970″ chiar prinde. Hainele vechi sunt, însă greu de găsit - aşa a apărut o nouă meserie, neinclusă în nomenclator: vânătorul de vintage. Sunt doar câţiva şi fac asta mai mult din pasiune. S-au lăsat de meseriile lor şi scotocesc după “hainele cu istorie” în cătunele uitate de lume.
Oana Stănciulescu este un veteran în categoria vânătorilor de vintage. Acum cinci ani, o rochie de prin anii ‘30, găsită într-o debara, boţită şi murdară, a convins-o să renunţe cam la tot. A dat Facultatea de Litere pe atelierul de croitorie, a renunţat la Facultatea de Limbi Străine pentru cursul de design. Aşa a ajuns unul din “bătrânii” din domeniu. Intrarea oficială în branşă a fost virtuală: şi-a înfiinţat haine-vintage.ro. Un domeniu care a acaparat mai tot ce-i vintage în România. “Ca să ajung aici, în acest punct, numai eu ştiu pe unde am scotocit şi ce mi-a trecut prin mâini”, povesteşte Oana.
Diamantele din cufăr
Oana Stănciulescu ştie că pentru a da de vintage trebuie să sape, ca şi după diamante: “Nu dai cu lopata, nu intri la doi stânjeni sub pământ; te bagi doar prin cufere vechi sau dezveleşti mormane de stofe şi brocarturi de care alţii nu s-ar atinge nici cu-n deget”. Iar ca în toate profesiile, şi în meseria de vânător vintage există riscuri profesionale: râie, purici sau afecţiuni dermatologice căpătate de prin locurile în care se “sapă” după rochiile şi costumele cu istorie. “Sunt riscuri ca ale grefierilor sau ca ale celor care lucrează la Arhive. În general sunt riscurile celor care lucrează cu lucruri vechi”, spune Oana.
La fel ca şi diamantul, haina veche, odată găsită trebuie “şlefuită”. La o rochie din 1920, spre exemplu, “săpată” prin vreo magazie de sat sau vreo debara de târg, trebuie multă muncă: prima dată trebuie curăţată. Nu pe la vreo spălătorie. Recondiţionarea înseamnă o spălare cu apă potrivită, cât să nu se ardă materialul vechi. Dezinfectarea este un alt proces - tot complicat. “Dacă nu eşti atent poţi să pierzi haina foarte uşor. Rochia veche se poate deteriora imediat, dacă nu aplici anumite proceduri speciale de curăţare şi dezinfectare”, spune Oana.
Când vine vorba de recondiţionare, însă, intervine arta.
Cusăturile vechi se făceau diferit de cum le întâlneşti azi, aşa că trebuie să le înveţi înainte de a le face. La fel şi în cazul accesoriilor. Un singur nasture nelalocul lui poate să facă din vintage un second-hand şi să-i strice valoarea. După procesul de “şlefuire”, haina ajunge în vitrină. “Atunci, e ca şi cum se întoarce timpul. Pe lângă acea haină veche, acum pusă la punct, se înghesuie zeci de oameni. Toţi o vor, de parcă acea modă s-a întors la loc”, spune Oana Stănciulescu.
Procesul de “vânare”
Vânătorul vintage ştie că, din 20 de haine descoperite, doar una sau două pot să ajungă în vitrină şi mai apoi în garderoba cuiva. “Multe se pierd, sunt prea bătrâne, au renunţat să-şi mai spună istoria”. Oana spune că în două săptămâni de colindat prin sate şi scotocit prin cufere face rost de patru sau cinci haine care se pot numi “vintage”. “Iau satele la rând. Vorbesc cu bătrânii, ştiu familiile care mai au garderobele din anii ‘30-’40-’50. Prima dată oamenii fac cruce a mirare. Se gândesc ce o vrea nebuna asta cu cojocul cel vechi numai bun de pus lemnele de foc pe el. Pe urmă, când le spun, devin toţi afacerişti. Nu mai e rochia din anii ‘20, cea cu fundă pe talie, spre exemplu, pe care o folosesc ca şi sac, în debara, ci este un produs de marcă la care ţin foarte mult, moştenire de la aia bătrâna pe care nu o pot uita”, povesteşte Oana.
Pentru a recunoaşte o haină cu valoare vintage trebuie să ştii puţină istorie, puţin design şi ceva artă. “Trebuie să ştii să le vezi, să le deosebeşti, după accesorii, după croială, după etichete. Până şi o simplă cusătură îţi poate spune de când este acea haină. Sunt, însă, mai multe moduri prin care poţi să identifici anii unei rochii sau a unui costum”, mai spune Oana.
Clienţi trendy, clienţi cunoscători
În Occident, vintage înseamnă haine vechi din colecţii cunoscute în toată lumea - Dior, Chanel, Yves Saint Laurent etc. În România, însă, astfel de piese sunt mai greu de găsit. Totuşi moda a prins, pentru că “vintage-ul” este noua modă, astfel că multe cliente vânează la rândul lor piesele vechi, fără să ştie însă cum se poartă o astfel de vestimentaţie. “În primul rând, nu prea se poartă vintage de sus până jos. În loc să arăţi elegantă, ajungi să arăţi ca o mamaie. Vintage se poartă în combinaţii cu haine noi”, spune Oana. De altfel, pe site-ul ei, haine-vintage.ro a prezentat o serie întreagă de sfaturi despre ce să cauţi la o astfel de haină şi ce pericole se ascund în spatele modei doar de dragul modei. Când vine vorba de educaţia clientului în acest domeniu, Oana crede că cel mai bine este să “vânezi” şi târgurile din domeniu, unde poţi să înveţi de la alţii. Astfel de târguri se ţin frecvent în centrul istoric. Următorul chiar în acest weekend, pe strada Smârdan. “Acolo găseşti mereu persoane bine informate, de la care ai multe de învăţat. Chiar şi eu învăţ de la clientele mele, uneori rămân uimită de combinaţiile lor vestimentare”, mai spune Oana. (Dan Radu, Gandul)
7. Europa Fm - februarie 2011
http://www.europafm.ro/stiri/interne/reportaj-europa-fm-moda-vintage-haine-care-spun-povesti~n47295/
8. RFI - februarie 2011
http://www.rfi.ro/articol/asculta-rfi-ro/haina-vorbeste-tine
9. Evenimentul zilei - februarie 2011
Scoase din cufere prăfuite sau culese din târgurile de vechituri, hainele “resuscitate” îşi pot înzeci valoarea pe doamne cu ştaif.
În urmă cu trei ani, Oana Stănciulescu a devenit căutătoare de comori. De atunci, nu s-a oprit din scotocit prin mansarde, lăzi, cutii şi târguri. Acum, e fericită că are un magazin on-line şi că poate să trăiască din dragostea sa pentru hainele vechi.
Pasiunea pentru modă a moştenit-o de la bunica ei, fostă directoare de teatru, “o doamnă foarte îngrijită şi foarte pedantă”, după cum spune ea. Interesul s-a transmis, iar mama ei o ducea pe vremea lui Ceauşescu la o consignaţie de pe strada Batiştei, din Bucureşti, unde oamenii îşi scoteau la vânzare hainele ponosite, multe primite de la rudele din străinătate.
Totul păleşte în faţa hainelor
Ce îi place la stilul vintage este că aceste piese de vestimentaţie au o istorie proprie. De multe ori însă, trebuie să şi-o imagineze: “Nu ştii care a fost viaţa lor. Poţi doar să bănuieşti dacă o rochie de seară a aparţinut unei doamne din înalta societate care frecventa ceaiuri dansante sau petreceri”. Multe ponturi le primeşte de la prietenii care îi dau telefon şi îi spun că cineva a moştenit un apartament şi nu mai are nevoie de vechiturile din şifonier. “Când îmi pui în faţă o cutie cu haine vechi, totul a pălit în jur”, spune Oana.
Târgurile de vechituri sunt o sursă nesecată de îmbrăcăminte, încălţăminte, bijuterii sau genţi. Cutreieră şi satele, în special cele din Ardeal, de unde se aprovizionează cu haine pentru fanii stilului rustic. Aşa a descoperit prin podurile caselor cojoace, blănuri, fuste înflorate, pălării, şaluri, catrinţe sau centuri. “Am găsit nişte materiale foarte vechi – tafta, mătase, dantelă - păstrate de o doamnă ce fusese croitoreasă în tinereţe”, povesteşte tânăra.
Le spală de mână
Oana nu cumpără orice haină veche. Nu trebuie să aibă defecte majore, ca de exemplu găuri făcute de molii sau nasturi lipsă greu de înlocuit. Altele sunt prea mari: degeaba a găsit o rochie superbă dacă are mărimea 44-50.
După aceea începe munca de recondiţionare. Le curăţă foarte bine şi le dezinfectează singură. Nu le duce la curăţătorie deoarece unele sunt foarte fine şi se distrug uşor: “Le spăl de mână, cu detergent special care nu atacă materialul, le usuc cu grijă. Mi s-a întâmplat să se destrame materialul când l-am stors mai tare”. Întăreşte tivurile sau nasturii slăbiţi, reface o cusătură sau le strâmtează, le adaugă volane sau manşete.
“E drept că există o categorie de oameni care nu aş dori să cumpere de la mine de teamă că ar arunca-o (haina-n.r.) la primul coş de gunoi ieşit în cale. Ar cumpără numai pentru că e la modă, din snobism”, spune ea. La origine, curentul vintage însemna redescoperirea şi aducerea în actualitate a colecţiilor foarte vechi ale marilor case de modă de genul Dior sau Chanel.
Colecţionarii vindeau hainele unor magazine de lux exclusiviste unde aveai acces numai pe bază de programare. “S-a întins apoi şi spre lucruri mai accesibile. La noi curentul a ajuns sub forma unor haine vechi pe care le combini cu unele mai noi din garderoba ta”, explică Oana.
http://www.evz.ro/detalii/stiri/hainele-vintage-moda-cu-miros-de-naftalina-922443.html
PS: Va multumesc tuturor pentru incredere si sustinere 
